Tehnologia va cueri intreaga lume, indiferent de domeniu si de perspectiva. Inclusiv conflictele la scara internationala se vor disputa pe noi tehnologii. Deja razboiul comercial dintre Statele Unite si China se transforma intr-o lupta a noilor tehnologii.
Initial a inceput ca un razboi intre Statele Unite si China pe marfuri de import/export, iar cele doua state si-au masurat muschii in taxe vamale si in tarife de import. Insa, nu a trecut mult pana cand aceste practici sa atinga domenii de cercetare si noi tehnologii.
Decizia presedintelui Donald Trump de a confrunta Beijingul, dupa acuzatii ca ar fi recurs la actiuni de monopol si spionaj in piata, se transforma intr-o lupta pentru controlul canalelor de comunicatii avansate si pentru dominatia noilor tehnologii dezvoltate, potrivit The Washington Post. Se trece deja peste limite sensibile de securitate nationala si in ceea ce priveste drepturile omului.
Sunt multe proiecte importante care dezvolta noi tehnologii in comun, atat cu cercetatori americani dar si chinezi. Nu este atat de usor sa aduci acasa pe toata lumea si sa muti toata productia in interiorul granitelor Statelor Unite, asa cum vrea Donald Trump. Pentru firmele americane care se bazau pe abilitatile chinezilor, aceasta strategie ar putea deveni un bumerang periculos. Cu siguranta va fi un subiect important pe masa discutiilor de la summitul G20 din Japonia, de la sfarsitul lunii iunie.
America a pus deja pe lista neagra companii importante din China. Nume sonore din domeniul telecomuniatiilor si al computerelor. Au fost afectati si producatori de piese sau locatii care gazduiau productii americane, la costuri chinezesti, de exemplu Apple asambla modele Iphone in China.
La inceputul anului, Comisia federala de Comunicatii a votat in unanimitate pentru interzicerea unor mari firme chinezesti sa mai furnizeze servicii de telecom in statele Unite.
Alte firme din domeniul electrocasnicelor inteligente sau care produceau camere de supraveghere au devenit foarte scumpe la import. Mai nou, dronele chinezesti civile nu mai pot fi folosite in sectoare de administratie interna din statele unite, in urma unor acuzatii porivit carora imaginile captate de ele ar fi putut fi folosite in scopuri ascunse de chinezi.
Nu doar ca nu se doreste tehnologie chineza in Statele Unite, dar si exportul de tehnologie devine prohibitiv. Departamentul de comert limiteaza tot mai mult exporturile de astfel de produse. Ultima lista a cuprins 14 categorii de tehnologii avansate, printre care computere cuantice, robotica si inteligenta artificiala.
Efectele economice sunt uriase, sume cu multe zerouri, pentru ca firmele implicate au cifre de afaceri de sute de miliarde de dolari. China produce in acest moment 90% din totalul productiei mondiale de metale rare folosite in telefoane mobile, baterii si alte device uri inteligente.
Pierderile vor fi pe masura, si de ambele parti, insa, nu acest lucra pare sa fie cea mai mare ingrijorare. Temerea americanilor, sau doar un motiv scos in fata, ar fi in legatura cu potentialul de a fi spionati de chinezi. Orice device venit din China este susceptibil ca este incarcat cu tehnologie capabila sa transmita date inapoi la Beijing. Nu stim inca daca presedintele Trump se bazeaza pe argumente reale in acest sens sau daca este doar un pretext, dar cu siguranta acest lucru este posibil, daca firmele producatoare ar dori. Este, de altfel, problema uriasa cu care vine la pachet orice tehnologie noua. Inclusiv pentru cetateni. Nu mai este un secret pentru nimeni ca multe din aplicatiile de pe telefoanele noastre sunt menite sa colecteze date despre noi si sa nu uitam de marile scandaluri cu furturi de date in care au fost implicati giganti precum Google, Facebook.
De altfel, nu va exista avans al noilor thenologii, fara ca umanitatea sa fie terenul lor de joaca. Vor analiza umanul si il vor imita pana il vor depasi in multe domenii. Dar cum face omul sa foloseasca spre binele sau acest avans tehnologic si nu riste transformarea noilor thenologii in arme? Este o intrebare la care cu siguranta nu va raspunde un razboi comercial, caci izolarea nu este o solutie. Competitia in domeniul noilor tehnologii va deveni greu de controlat de la un anumit punct incolo. Cat de departe este acest punct de lumea asta, asa cum stim noi? Poate mult mai aproape de cat va imaginati acum…

Mai multe, puteti afla in editia emisiunii 2.0, difuzata Duminica 19 Ianuarie 2020.
https://www.digi24.ro/emisiuni/2-0/2-0-gadget-19-ianuarie-12-30-1247502

Leave a Reply

Your email address will not be published.