Well, well, e bună și limba engleză la ceva… se joacă într-un anume fel cu vorbele…

Cineva cunoscut spunea mereu că e mai mișto să începi cu finalul, așa că titlul ăsta le cam spune pe toate.

Doar o minge, la atât se rezumă responsabilitatea noastră. O minge care frige, pe care o aruncăm cât putem de repede către altcineva, o minge de care ne ferim mai ceva ca de bau-bau! De ce să îmi asum eu? Mai bine pasez către el/ea responsabilitatea asta. Am devenit mai ceva ca Messi în a da aceste pase în porțile altor oameni, fără argumente, fără logică, doar din frică sau prostie.

Pentru că îți trebuie ceva curaj să îți asumi lucruri, poziții, atitudini, fapte, chiar și haine. Iar oamenii au învățat prea bine cât de safe este să stai pitit în zona ta de confort, atât de sigur și atât de trist.

Ne-am obișnuit să pasăm responsabilitatea și pentru cele mai mărunte lucruri. Nu ne asumăm nimic, nici la nivel de individ, nici la nivel de comunitate, cu atât mai puțin la nivel de țară. Iar de aici, primul pas este către a căuta vinovați în exterior. X sau Y este cauza, el sau ea a făcut cutare și cutare lucru. Dar, dacă am merge la acea persoană să o întrebăm dacă e adevărat, vom vedea că habar nu are despre ce e vorba si evident.. vina e în altă parte.

Să-i spunem pe nume, se numește lașitate și, din păcate, este folosită mai mult ca niciodată. De ce? Pentru că am uitat cine suntem, ce ne place, ce ne definește, care ne sunt valorile și în ce anume credem. Și nici asta nu vrem să ne asumăm. Nu e nimic mai trist decât un om, plin de potențiale superbe, dar care se nimicește singur, el pe sine. Se minte, face compromis după compromis, iar la final nu își asumă nimic. A fost vina părinților, a partenerului de viața, a șefului, etc. Se complace în marea de nefericire, creată tot de el.

Și acum vine partea cu balls: Dacă există ceva ce nu îți place în viața ta,  acel lucru este acolo pentru că, în continuare, chiar tu ai anumite beneficii de pe urma lui. În momentul în care nu îți va mai servi, te vei ridica și vei pleca.  Dar pentru asta ai nevoie de curaj. Îți place postura de victimă, altfel nu ai fi creat-o. Încă îți place jocul, indiferent de cum e el, încă vrei să te prefaci că nu știi, că nu poți, că nu merge. Dar, până când?.. Pentru cei mai mulți, durează vieți întregi…

V-ați enervat deja? Probabil… Pentru cei care încă nu au închis pagina, voi continua.. cu balls. Tot ceea ce este în viața noastră, ține de o alegere. O alegere pe care o poți face conștient sau inconștient. Conștiința de victimă este, până la un punct, la nivel de somnambul, dar totuși, când vezi cât rău îți faci singur, ai putea totuși să te întrebi, măcar, dacă nu cumva, există și altă cale. Dar asta înseamnă să îți asumi schimbarea, ieșirea din zona cunoscută spre un loc nou, despre care nu știi nimic. Iar cei mai mulți, din acest punct, se întorc la vechea poveste, pentru că, evident, sigur e de vină… guvernul, bunica, purcelul și vecinul de pe a doua stradă.

So, do you have them, or not?

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *